Pre-comandă acum primul nostru vinyl, Vernisaj, și îl vei primi după 6 decembrie cu autografele noastre. Ediție limitată.

Cornel Ilie:

Mi-am petrecut copilăria ascultând muzica mea preferată pe discuri de vinil. Sau plăci, cum li se mai spunea atunci. Sunetul ăsta avea un farmec mult mai deosebit decât cel de pe casete. Mergeam în talciocuri și căutam să văd ce discuri au mai venit din alte țări, iar dacă era vreunul cu The Beatles pe care nu îl aveam, încercam să îl cumpăr imediat. Trupele rock românești de atunci, Holograf, Iris, Celelalte Cuvinte, Semnal M, Compact sau Sfinx, tot așa le-am descoperit și ascultat la nesfârșit.

Îmi imaginam atunci cam cât de fericit aș fi să pot să îmi ascult și eu muzica pe o placă ca aceea, ce se învârtea hipnotic făcând să stea timpul în loc și inima să alerge prin pieptul meu printre corzi de chitară și ritmuri de tobe. Niciodată nu este prea târziu să-ți îndeplinești un vis. Pentru că tocmai ce urmează sa mi-l îndeplinesc, împreună cu VUNK.

În decembrie lansăm „VERNISAJ”, primul nostru disc pe vinil, prima noastră placă! Am strâns 14 dintre duetele din istoria noastră de aproape treizeci de ani și le-am împărțit pe cele două fețe ale discului. Sunt și patru premiere, totuși. Două dintre aceste cântece sunt înregistrate în varianta lor simfonică, unul dintre cel mai cunoscute cântece ale noastre este refăcut într-o variantă cu totul surprinzătoare, iar un cântec este nou-nouț și nu se găsește decât pe acest vinil.

Andra, Irina Rimes, Antonia, Alexandra Stan, Amadeus, Lora, Lidia Buble, Anastasia, Feli sau Holy Molly sunt o parte dintre duetele care fac acest vis sa prindă viteză și sa cânte.

Încă mai ascult discuri pe vinil și, oricât de mult a avansat tehnologia sunetului, farmecul dat de sunetul unul disc pe vinil nu a fost înlocuit de nimic. Este ca și cum ai citi o carte care îți cântă.

„Stai până când toată muzica se va termina”.
Pe urmă, ridică-te și schimbă discul pe fața cealaltă 🙂

Am zis să împărtășesc cu voi împlinirea unui vis. Sigur mai aveți și voi câteva păstrate acolo undeva în sufletul vostru și așteaptă să prindeți curaj să le împliniți.

Oricând. Acesta este timpul potrivit pentru asta.

keyboard_arrow_up